Climatico.ro, magazinul de aer conditionat al familiei tale

Share Button

Aerul conditionat devine, pentru din ce in ce mai multe familii, o necesitate, mai ales pe timp de vara. Cum in Romania temperaturile cresc mult si daca stai la etajele superioare, nu prea exista sanse sa te bucuri de ceva confort termic, montarea unui astfel de aparat ramane singura si cea mai buna solutie. Si nu ar trebui sa lasi totul in grija sotului, pentru ca si tu vei folosi aparatul si trebuie sa stii cate ceva despre el. In plus, cum femeile sunt in principal responsabile pentru confortul locuintei, devine chiar obligatoriu sa te interesezi in legatura cu cel mai bun aparat, dar si cu posibilitatile de a-l ingriji sau repara. Asadar, iata si cele mai importante lucruri pe care ar trebui sa le stii.

Achizitionarea aparatului de aer conditionat

Primul pas care trebuie facut spre obtinerea nivelului optim de confort este chiar cumpararea aparatului capabil sa ofere asa ceva. Aparatele de aer conditionat pot fi cumparate atat din magazine reale, cat si din cele virtuale. Ambele variante au avantaje, dar cand vine vorba despre cele din mediul virtual, poti gasi mai repede ceea ce iti doresti pentru ca nu mai este nevoie sa te plimbi din magazin in magazin. Trebuie sa fii atenta insa la capacitatea de racire (masurata in BTU), pentru a nu cumpara un aparat prea slab, sau prea puternic pentru locuinta pe care o ai.

Un loc bun unde pot gasi aparate variate, de toate puterile si la toata preturile este Climatico.ro. Aici ai parte de modele de la branduri mari (Daikin, Hitachi, Samsung, LG, Whirlpool si multe altele), la cele mai bune preturi de pe piata. In plus, in mod constant apar oferte foarte bune de care poti profita pentru a te bucura de un aer conditionat mai ieftin.

Montarea

Unele aparate de aer conditionat vin insotite de un kit de montare (adica de consola prin care acesta va fi prins de perete, dar si furtunele de legatura dintre cele doua unitati). De fapt, exista si oferte care includ in pret montarea efectiva, dar acestea sunt de regula pentru aparatele brandurilor mai mici, care trebuie sa atraga cumva clientii catre produsele lor.

In mod cert insa, marile firme nu includ si montarea. Insa aceasta nu este chiar atat de scumpa si oricum, cand iti cumperi un aparat de aer conditionat, trebuie sa ai un buget si pentru astfel de operatiuni. Climatico.ro ofera si servicii de montaj aer conditionat, atat intr-un regim normal cat si unul de lux. Care este diferenta? Atunci cand montezi un aparat de aer conditionat, mai apar si stricaciuni, mai ales ca trebuie sa fie sparti pereti (gaurile nu sunt mari, dar exista). Daca vrei un serviciu de montare de lux, atunci ai asigurate si reparatiile de dupa, dar si materialele, deci nu trebuie sa iti faci nicio grija in plus.

climatico

Reparatii

Niciun aparat nu este fara risc si de multe ori sa intampla ca ele sa se strice fix cand se termina garantia. In mod cert, aceasta este o situatie neplacuta, dar nu este una fara iesire, mai ales daca lucrezi cu service-ul potrivit. Orice parte componenta a unui aparat de aer conditionat poate fi schimbata. Unele costa mai mult, altele mai putin si apar cazuri in care devine mai indicat sa cumperi unul nou decat sa il repari. Dar acestea din urma sunt destul de rare, asa ca nu trebuie sa generalizam.

Climatico.ro are o oferta interesanta la telecomenzi pentru aer conditionat si in caz de nevoie, poate sa comande orice piesa pentru aparatele pe care le vand si ei. In plus, se ocupa si de diagnosticarea aparatelor, dar si de repararea acestora. Esential este insa sa cumperi de la un brand cunoscut, pentru ca asa va fi mai usor sa gasesti piese de schimb. Daca aparatul este in garantie, problema este mai aproape sa isi gaseasca o rezolvare, pentru ca firma care l-a vandut are si obligatia sa il repare.

Asadar, intrebarea nu este daca merita sa iti iei un aparat de aer conditionat, ci de care si de unde. Cu atat de multe variante, vei avea ceva batai de cap cu alegerea lui, dar acestea sunt productive si te vor ajuta sa faci cea mai buna alegere. Cat despre montare, aceasta nu ar trebui sa fie cea mai mare grija a ta, pentru ca nimeni nu ramane cu aparatul nemontat. Climatico.ro poate sa reprezinte o solutie pentru toate grijile tale, intrucat are cate o divizie specializata pe toate aceste probleme: vanzare, montaj, service si fiecare iti sta la dispozitie.

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyrıght 2013 FUEL THEMES. All RIGHTS RESERVED.