Când am luat-o pentru prima oară în braţe

Share Button

Când am luat-o pentru prima oară în braţe, acum zece ani, nu s-a trezit nici leoaica-mamă şi nici tigroaica din mine, aşa cum auzisem din poveştile altor femei. Nu m-a lovit niciun val asurzitor de dragoste. Doar mi s-au tăiat picioarele şi respiraţia, conştientă că păpuşa aceea bosumflată, care semăna teribil cu taica-meu când era serios şi de neîmblânzit, avea să îmi schimbe definitiv toată viaţa. Iubirea a venit tiptil, în nopţile imediat următoare, când ea dormea, iar eu, tot cu respiraţia oprită, mă chinuiam să prind în nări şi în pori aburul acela de viaţă firavă.

Mă fascinau obrajii ei, de o culoare şi o textură nemaivăzute până atunci. Şi i-am spus Prinţesa Piersică. Mă dureau fizic fragilitatea ei şi spaima că s-ar putea să nu mă pricep să o apăr de tot ce i-ar putea face rău în acele momente. Ea prinţesă nu s-a simţit niciodată. Şi nici neajutorată n-am descoperit-o decât, în momentele, dese e drept, când se alintă şi cere atenţie. Mai degrabă coborâtoare din îmblânzitorii de şerpi, şopârle şi alte gângănii e. Un soi de Sfânta Vineri, gata oricând să te pună la încercare, defăcându-ţi în faţă un cufăr plin cu lighioane. Am, întrebat-o, normal, când era mai mică, de ce preferă toate aceste orătănii, păpuşilor, de exemplu. Mi-a răspuns fără o clipită de gândire, că aşa e ea, specială şi că poate vedea, în făpturile acelea pe care nu le iubeşte mai nimeni, lucruri frumoase. La patru ani îmi spunea că merită şi rechinii o şansă, pentru că-i poţi convinge să devină „vetarieni”, adică vegetarieni. Şi nici nu mi-a trecut prin cap s-o contrazic, atât de hotărâtă era.in brate la mama pentru prima data

Deşi eu m-am străduit s-o cresc citind tot soiul de manuale pentru mămici şi braţe întregi de reviste, şi tot am făcut greşeli cu duiumul, ea, de mică, m-a luat în grijă cu o siguranţă de invidiat. Pe la un an şi ceva, nu mai aştepta să-i fredonez eu „Piaţa Romană Nr. 9” înainte să adoarmă. Mi-l cânta ea, ca eu să fac nani, ca o mamă cuminte ce ar fi trebuit să fiu. Din două şedinţe în care eu am încercat să aplic cu ea psihologia inversă, a devenit as şi la această materie. Acum, mă citeşte de cum intru seara pe uşă. Degeaba încerc să-mi ascund supărările de peste zi prin sacoşele de cumpărături. În timp ce eu alunec ostenită pe un scaun, imediat se lipeşte de mine şi începe să mă scarpine uşurel în cap. Ştie că are degete magice şi are curajul să alinte „scorpia”, chiar şi atunci când sunt supărată pe ea. Pe zi ce trece, o privesc cu ochi căscaţi de uimire, cât de aşezată e, pe ambele picioare, pe acest pământ. Simt şi acum, ca şi în urmă cu zece ani, că nu e deloc uşor să creşti un copil căruia vântul îi suflă în aripi de dragon. Dar nimic nu se compară cu privilegiul de a redescoperi lumea alături de ea. Să-mi trăieşti mulţi ani fericiţi, minunato!

Poveste preluata de pe facebook

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyrıght 2013 FUEL THEMES. All RIGHTS RESERVED.