Calatoria spre maturizarea mamei

Share Button

„Acum înțeleg multe, mă transform și devin pentru copiii mei o altfel de mamă decât a putut să fie mama mea pentru mine.
Dar ce să fac dacă ea tot nu înțelege, nu schimbă nimic, mă tratează și mă rănește ca atunci când eram copil???”

Întrebarea asta, pusă sau nepusă, rebelă sau suavă, își face la un moment dat apariția și plutește în aerul din cabinetul meu în mai toate procesele de psihoterapie…

Psihoterapia înseamnă o călătorie către maturizare, iar maturizarea presupune, printre altele, și desprinderea simbolică de mamă; tăierea cordonului ombilical psihologic, care pe mulți oameni îi ține legați – adesea înfășurat strâns! – toată viața, chiar dacă se mută la două continente depărtare și chiar dacă mama a ajuns demult în altă dimensiune…

Speranța ca mama să învețe să devină o altfel de mamă ne ține blocați în stadiul de copil pentru că ne păstrăm modul de funcționare al copilului, acela de a privi spre mamă ca să ne fie împlinite nevoile emoționale.

Dacă nevoile emoționale de bază ar fi fost împlinite când eram mici, acel ciclu s-ar fi incheiat și noi am fi introiectat (asimilat) capacitatea de a ni le împlini apoi singuri, ușor și firesc.

Totuși, chiar și așa, fără să fi avut norocul de un lanț de femei profund hrănitoare în genealogia noastră (această capacitate se transmite din generație în generație, fiind afectată de rana inițială – adesea pierdută în negura timpului – și de cele apărute pe parcurs), e nevoie să învățăm să creștem flori pe piatră seacă și să creăm iubire chiar dacă ne-a lipsit.

E nevoie sa pornim într-o călătorie de redescoperire a resurselor noastre interioare, adesea ascunse adânc, să ne deschidem pentru a culege de oriunde, oricând și de la oricine iubire în stare pură, picătură cu picătură, și chiar dacă la început nu o recunoaștem, stabilindu-ne intenția, punem deja un strat de pământ fertil peste „piatra” de care ziceam…

„Iertarea” mamei cred că asta înseamnă în primul rând: eliberarea ei din rolul de îngrijitor al nostru, rol pe care l-a îndeplinit mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai puțin bine, așa cum a putut. Ne întregim și ne împlinim pe noi atunci când preluăm noi acest rol și îl manifestăm conform nevoilor noastre de acum.

Desprinderea simbolică de mamă și asumarea responsabilității față de noi înșine e un proces adesea dureros și cu multe suișuri și coborâri. Dacă nu s-a produs narural, poate fi greu de realizat de unul singur pentru că dinamica emoțională complexă a relației cu mama și „cârligele” aferente ne trag ca un vortex în ceea ce cunoaștem deja.

Autor Vistiana Long https://www.facebook.com/vistiana

 

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyrıght 2013 FUEL THEMES. All RIGHTS RESERVED.